Accident rutier mortal în municipiul Slatina

Îți recomandăm

Un grav accident rutier s-a produs miercuri, 4 iunie, în jurul orei 08:40, pe strada Constructorului din municipiul Slatina. Polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 și s-au deplasat de urgență la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

Potrivit primelor informații, un bărbat de 55 de ani, din comuna Brâncoveni, aflat la volanul unui autoturism, a acroșat o femeie de 71 de ani, din comuna Vulpeni, în împrejurări care urmează să fie stabilite de anchetatori. După producerea accidentului, șoferul ar fi mutat autoturismul implicat fără acordul polițiștilor, fapt care a determinat deschiderea unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și modificarea sau ștergerea urmelor accidentului. Victima a fost preluată de echipajele medicale și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri de specialitate. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, femeia a decedat ulterior la unitatea medicală.În aceste condiții, procurorii și polițiștii au schimbat încadrarea juridică a faptelor, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Ancheta este în desfășurare, oamenii legii urmând să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Dispozitivul care devine obligatoriu de la 1 iulie 2026 pentru mii de șoferi. Cine este vizat de noile reguli UE și ce amenzi se...

Începând cu 1 iulie 2026, mii de șoferi care efectuează transport internațional de mărfuri cu autoutilitare vor intra sub...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img