Eurostat: România are una dintre cele mai mici rate de angajare a absolvenților din Uniunea Europeană

Îți recomandăm

România se află printre statele Uniunii Europene cu cele mai scăzute rate de ocupare în rândul absolvenților recenți, arată datele publicate luni de Eurostat. În 2025, doar 72,7% dintre absolvenții români cu vârste între 20 și 34 de ani aveau un loc de muncă, mult sub media europeană de 83%. Potrivit raportului Eurostat, rata medie de ocupare a forței de muncă pentru absolvenții recenți din Uniunea Europeană a crescut în 2025 la 83%, față de 82,3% în anul anterior. Cele mai mari rate de ocupare au fost înregistrate în Malta (91%), Germania (90,6%) și Olanda (90,1%), în timp ce la polul opus s-au aflat Grecia (62,4%), Italia (71,8%) și România (72,7%). Absolvenții cu studii superioare își găsesc mai ușor un loc de muncă Datele Eurostat arată că nivelul de educație continuă să influențeze puternic șansele de angajare ale tinerilor. În 2025, rata de ocupare în rândul absolvenților recenți cu studii superioare a fost de 87% la nivelul Uniunii Europene, cu aproape 10 puncte procentuale peste cea a absolvenților cu studii medii, care a fost de 77,2%. „Nivelul de educaţie joacă un rol esenţial atunci când absolvenţii recenţi îşi caută un loc de muncă. Absolvenţii cu studii superioare au înregistrat cele mai mari rate de ocupare a forţei de muncă şi au fost, în general, mai bine protejaţi de riscurile şomajului decât colegii lor care au intrat pe piaţa muncii cu niveluri de educaţie mai scăzute”, potrivit Eurostat. În cazul absolvenților de învățământ superior, mai multe state europene au depășit pragul de 90% rată de ocupare, printre ele Estonia, Malta, Ungaria, Irlanda, Germania, Polonia, Olanda și Austria. La polul opus, Grecia și Italia au rămas sub pragul de 80%. România, printre ultimele locuri și la învățământul profesional Eurostat arată că România se află printre ultimele state din UE și în ceea ce privește rata de ocupare a absolvenților de învățământ profesional mediu. În 2025, rata de ocupare pentru această categorie a fost de 63,4% în România, față de media europeană de 80,2%. Cele mai bune rezultate au fost înregistrate în Germania, unde rata a ajuns la 91,5%, în timp ce Grecia a avut cel mai slab rezultat din UE, cu 58%. Aceleași date mai arată că opt state membre au atins obiectivul european de minimum 82% rată de ocupare pentru absolvenții de învățământ profesional: Germania, Danemarca, Olanda, Cehia, Austria, Suedia, Ungaria și Slovacia. Diferențe între femei și bărbați La nivel european, rata de ocupare a absolvenților recenți a fost mai ridicată în rândul bărbaților decât al femeilor: 84,4% față de 81,5%. Cehia a înregistrat cea mai mare rată de ocupare în rândul bărbaților, de 92,4%, urmată de Olanda și Germania. În cazul femeilor, cele mai bune rezultate au fost înregistrate în Malta, Germania și Austria. România s-a aflat printre statele cu cele mai scăzute rate atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Rata de ocupare a fost de 74,9% în rândul bărbaților și de 70,3% în cazul femeilor. Eurostat arată că în 18 state membre rata de ocupare a fost mai mare pentru bărbați decât pentru femei, cele mai mari diferențe fiind înregistrate în Cehia, Letonia și Slovenia. În schimb, în Grecia, Estonia și Finlanda, femeile au avut rate de ocupare mai ridicate decât bărbații.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Slatina: Investițiile în copii și în sportul de performanță dau întotdeauna rezultate

Clubul Sportiv Municipal Slatina continuă să confirme că dezvoltarea sportului juvenil reprezintă una dintre cele mai importante direcții pentru...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img