În plin sezon al vacanțelor, CFR modernizează 42 de vagoane cu bani din PNRR. Ce sumă va investi

Îți recomandăm

CFR Călători a finalizat contractele derulate cu SC Electroputere VFU SA Paşcani pentru modernizarea unui număr de 42 de vagoane de călători, angajamente derulate în cadrul programului de investiţii finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Valoarea contractelor depăşeşte 67 milioane de euro, sumă în care intră şi serviciile de mentenanţă. Contractul vizează modernizarea unui număr de 20 de vagoane de clasa a II-a dotate cu facilităţi pentru persoane cu mobilitate redusă (PMR), inclusiv spaţii pentru transportul bicicletelor şi echipamentelor sportive, precum şi 22 de vagoane de clasa a II-a destinate traficului feroviar de călători, precum şi asigurarea serviciilor de mentenanţă aferente, se arată într-un comunicat al companiei. Contractele pentru cele 42 de vagoane de călători au fost derulate în cadrul programului de investiţii finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Pilonul I – Tranziţia spre o economie verde, Componenta C4 – Transport sustenabil, Investiţia I2 – Material rulant feroviar.

Ele au o valoare cumulată de 41.857.200 euro fără TVA pentru serviciile de modernizare şi de 25.249.455 euro fără TVA pentru serviciile de mentenanţă aferente vagoanelor modernizate. În urma finalizării proiectului, cele 42 de vagoane recepţionate şi introduse în circulaţie contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie şi la creşterea calităţii serviciilor de transport feroviar oferite pasagerilor, precizează reprezentanţii CFR Călători. Vagoanele modernizate sunt dotate cu instalaţii de climatizare, sisteme de informare a pasagerilor, prize pentru alimentarea dispozitivelor electronice, conexiune Wi-Fi, sisteme de supraveghere video şi toalete ecologice, ceea ce înseamnă condiţii mai bune de confort, siguranţă şi accesibilitate pe întreaga durată a călătoriei.

CFR Călători precizează că cele 20 de vagoane de clasa a II-a cu facilităţi PMR includ spaţii dedicate persoanelor cu mobilitate redusă, precum şi spaţii special amenajate pentru transportul bicicletelor şi echipamentelor sportive. Proiectul a urmărit modernizarea materialului rulant existent şi aducerea acestuia la standarde europene privind confortul, siguranţa, eficienţa energetică şi accesibilitatea, în sprijinul creşterii atractivităţii transportului feroviar de călători. „Finalizarea acestui contract reprezintă un nou pas în procesul de modernizare a parcului de material rulant derulat de CFR Călători prin fonduri europene”, se menţionează în comunicat.

Probleme pe calea ferată: pantograful rupt al unei locomotive, la Fetești, a blocat traficul pe linia București – Constanța CFR Călători mai derulează, în cadrul aceluiaşi program de investiţii finanţat prin PNRR, contracte de modernizare a vagoanelor de călători şi cu alte două companii. Este vorba de REMARUL „16 Februarie” SA Cluj-Napoca, fiind vorba de modernizarea a 30 de vagoane de clasa I şi a 10 vagoane bar-bistro. Dintre acestea, 23 de vagoane de clasa I şi 2 vagoane bar-bistro au fost deja livrate şi introduse în circulaţia trenurilor de călători. Un alt contract este încheiat cu Atelierele CFR Griviţa SA şi vizează modernizarea a 57 de vagoane, respectiv 10 vagoane de clasa I, 27 de va-goane de clasa a II-a, 14 vagoane cuşetă şi 6 vagoane de dormit. La acest moment, au fost deja livrate şi introduse în circulaţie 24 de vagoane de clasa a II-a, un vagon cuşetă şi 10 vagoane de clasa I. Programul de modernizare a materialului rulant finanţat prin PNRR cuprinde modernizarea a 139 de vagoane de călători, contribuind la dezvoltarea unui transport feroviar modern, sigur şi accesibil pentru pasagerii din România, arată reprezentanţii CFR Călători.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Raed Arafat, avertisment de ultimă oră în plin cod roșu de caniculă

Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat duminică, la Digi24, că autoritățile au activat deja toate măsurile necesare pentru gestionarea...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img