Veniturile fermierilor din întreaga lume ar putea crește cu aproximativ 9% până în 2035, pe fondul creșterii productivității și al cererii tot mai mari de alimente. Totuși, această perspectivă pozitivă este amenințată de o serie de riscuri, de la conflictele geopolitice și volatilitatea piețelor până la costurile ridicate cu energia și îngrășămintele, care ar putea afecta producția agricolă, ar alimenta creșterea prețurilor la alimente și ar pune presiune asupra securității alimentare, potrivit unui raport publicat luni de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Potrivit raportului „OECD-FAO Agricultural Outlook 2026-2035”, producția globală de produse agricole și pescărești este estimată să crească cu aproximativ 14% în următorul deceniu, în timp ce cererea pentru aceste produse ar urma să avanseze cu 13%. Creșterea cererii va fi susținută în principal de majorarea populației și de creșterea veniturilor în economiile emergente, însă într-un ritm mai lent decât în ultimii zece ani, pe fondul încetinirii economiei Chinei și al stagnării sau chiar al scăderii populației în mai multe state dezvoltate. Productivitatea va susține agricultura mondială FAO și OCDE estimează că aproximativ 80% din creșterea producției agricole până în 2035 va proveni din îmbunătățirea randamentelor și din progresele tehnologice, în timp ce doar o parte redusă va fi generată de extinderea suprafețelor cultivate și de creșterea efectivelor de animale. În același timp, venitul agricol brut mediu pe lucrător este estimat să crească cu aproximativ 9% la nivel mondial. Cu toate acestea, diferențele dintre statele bogate și cele sărace vor rămâne semnificative. În economiile dezvoltate, productivitatea agricolă depășește deja 21.000 de dolari pe lucrător și este așteptată să continue să crească în următorul deceniu. În schimb, în Africa Subsahariană și Asia de Sud, un lucrător agricol generează venituri de aproximativ 930 de dolari pe an, iar până în 2035 acestea ar putea ajunge la doar 1.100 de dolari. Raportul avertizează că există o probabilitate de 25% ca veniturile fermierilor să fie în 2035 cu cel puțin 12% sub nivelul estimat în prezent. În statele cu venituri mici, declinul ar putea depăși chiar 20%. Conflictele și energia scumpă ar putea afecta producția și prețurile alimentelor Agricultura mondială rămâne extrem de vulnerabilă la șocurile externe, potrivit raportului. Un scenariu în care economia mondială încetinește, iar costurile cu energia și îngrășămintele rămân ridicate ar reduce producția agricolă, în special în statele cu venituri mici. Utilizarea mai redusă a îngrășămintelor ar diminua producția de cereale, ceea ce ar putea împinge în sus prețurile alimentelor și ar accentua insecuritatea alimentară. Potrivit sursei citate, piețele agricole sunt mai expuse decât în trecut la șocuri simultane, generate de conflicte geopolitice, fenomene meteorologice extreme și perturbări ale comerțului internațional. În aceste condiții, gospodăriile din țările sărace ar putea fi nevoite să își reducă consumul de alimente sau să se orienteze către produse mai ieftine și mai puțin nutritive, în timp ce gospodăriile din statele dezvoltate ar reuși, în general, să își mențină nivelul de consum. Autorii documentului avertizează că sute de milioane de persoane vor continua să se confrunte cu insecuritate alimentară până în 2035, în pofida creșterii producției agricole la nivel mondial. Cererea de alimente continuă să crească și schimbă obiceiurile de consum Raportul estimează că aportul caloric mediu la nivel mondial va crește cu aproximativ 6% până în 2035, însă această evoluție va fi inegală între regiuni. Țările cu venituri medii vor continua să își diversifice alimentația și să consume mai multe produse de origine animală, pește și alimente procesate, pe măsură ce nivelul de trai se îmbunătățește. Consumul global de produse de origine animală va continua să crească, însă într-un ritm mai lent decât în ultimul deceniu. Cererea de carne de pasăre va înregistra cea mai puternică creștere dintre toate tipurile de carne, în timp ce consumul de carne de vită va avansa într-un ritm mai moderat. În ceea ce privește produsele lactate, creșterea cererii va fi susținută în principal de statele din Asia de Sud, în special de India și Pakistan. Raportul mai arată că Asia de Sud și Asia de Sud-Est vor genera aproape 40% din creșterea consumului alimentar global până în 2035, pe fondul majorării populației, al urbanizării și al creșterii nivelului de trai. În schimb, în țările cu venituri mici, în special în Africa Subsahariană, creșterea consumului de alimente va rămâne insuficientă pentru eliminarea foametei și a malnutriției. În pofida riscurilor, FAO și OCDE estimează că prețurile internaționale reale ale produselor agricole vor rămâne, în general, la nivelurile actuale sau chiar ușor sub acestea în următorul deceniu. Explicația ține de creșterea productivității, de îmbunătățirea tehnologiilor agricole și de eficientizarea lanțurilor de aprovizionare. Cu toate acestea, autorii raportului avertizează că perioadele de volatilitate nu pot fi excluse. Șocurile geopolitice, condițiile meteorologice extreme și eventualele restricții comerciale pot genera noi creșteri bruște ale prețurilor, similare celor înregistrate în ultimii ani. Agricultura va produce mai mult, dar și emisiile vor continua să crească FAO și OCDE estimează că emisiile directe de gaze cu efect de seră generate de agricultură vor crește cu 6,5% până în 2035. Aproximativ 77% din această majorare va proveni din sectorul zootehnic, în timp ce restul de 23% va fi determinat de utilizarea îngrășămintelor sintetice și de alte activități agricole. Totuși, ritmul de creștere al emisiilor va fi mai redus decât cel al producției agricole, ceea ce înseamnă că agricultura mondială va deveni mai eficientă din punct de vedere al emisiilor de carbon. Raportul subliniază că investițiile în tehnologie, digitalizare, sisteme de irigații și metode de producție mai eficiente vor fi esențiale pentru creșterea productivității și pentru limitarea impactului asupra mediului. Până în 2035, aproximativ 22% din totalul caloriilor consumate la nivel mondial vor traversa cel puțin o frontieră internațională înainte de a ajunge la consumatori, ceea ce evidențiază rolul tot mai important al comerțului internațional în asigurarea securității alimentare. Exporturile agricole vor continua să fie concentrate în câteva regiuni ale lumii, în timp ce numeroase state din Asia și Africa de Nord vor rămâne puternic dependente de importuri pentru a-și asigura necesarul de hrană. În acest context, cele două organizații avertizează că măsurile protecționiste și restricțiile comerciale riscă să accentueze volatilitatea prețurilor și să afecteze accesul la alimente, în special în statele dependente de importuri. Autorii raportului sunt de părere că investițiile în infrastructură, cercetare și inovare, alături de menținerea unui comerț agricol deschis și predictibil, vor fi esențiale pentru consolidarea securității alimentare și pentru protejarea veniturilor fermierilor în următorul deceniu.
sursa DIGI 24










