Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: Regulile pe care elevii trebuie să le respecte în sala de examen și condițiile de promovare

Îți recomandăm

Probele scrise din sesiunea de toamnă a bacalaureatului 2026 debutează luni, 10 august, cu evaluarea la limba și literatura română. Candidații trebuie să respecte o serie de reguli privind accesul și desfășurarea testărilor, în timp ce metodologia stabilește condițiile necesare pentru promovare și obținerea diplomei.

Respectarea regulilor stabilite de Ministerul Educației este esențială pentru desfășurarea probelor în condiții corespunzătoare și pentru evitarea sancțiunilor, inclusiv a eliminării din examen.

Când încep probele scrise la bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă

Probele scrise încep luni, 10 august, și se desfășoară până joi, 13 august, potrivit calendarului oficial. Prima testare este cea la limba și literatura română. Pe 11 august, candidații vor susține proba obligatorie a profilului. Astfel, absolvenții de la profilul real vor susține examenul la matematică, iar cei de la profilul uman vor susține proba la istorie.

Pe 12 august este programată proba la alegere a profilului și a specializării. În funcție de filiera urmată, candidații pot opta pentru mai multe discipline. La profilul real, cele mai frecvente opțiuni sunt biologia, chimia, fizica și informatica, în timp ce absolvenții de la profilul uman pot susține examen la geografie, logică, psihologie, economie sau sociologie, în funcție de specializarea urmată.

Sesiunea probelor scrise se încheie pe 13 august, cu examenul la limba și literatura maternă, destinat absolvenților care au urmat studiile într-una dintre limbile minorităților naționale.

Ce condiții trebuie îndeplinite pentru promovarea examenului

Conform metodologiei aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, promovarea examenului național de bacalaureat este condiționată atât de participarea la toate probele de evaluare a competențelor dobândite pe parcursul studiilor, cât și de îndeplinirea criteriilor de promovare pentru probele scrise.

Candidații au obligația de a susține evaluarea competențelor de comunicare în limba română, iar, după caz, și în limba maternă, precum și probele dedicate unei limbi de circulație internațională și competențelor digitale. Potrivit regulilor de organizare, candidatul care refuză să răspundă cerințelor sau nu se prezintă la una dintre aceste probe este declarat absent. Evaluările competențelor nu sunt notate, însă au caracter obligatoriu în cadrul examenului național, iar rezultatele sunt consemnate sub forma nivelurilor de competență, în conformitate cu grilele aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.

În ceea ce privește probele scrise, candidații trebuie să obțină o medie generală de minimum 6,00 și cel puțin nota 5,00 la fiecare dintre cele trei probe. Media se calculează pe baza notelor obținute la limba și literatura română, la evaluarea obligatorie a profilului – matematică sau istorie, în funcție de filiera urmată -și la proba la alegere a profilului și specializării. Chiar dacă media generală este peste 6,00, examenul nu este promovat dacă la una dintre probe candidatul obține o notă mai mică de 5.

Ce reguli trebuie să respecte candidații în timpul probelor scrise

Accesul în sălile de examen este permis numai pe baza unui act de identitate valabil, iar desfășurarea probelor este monitorizată permanent prin sisteme audio-video, pentru a asigura respectarea procedurilor și desfășurarea corectă a evaluării.

Candidații nu pot intra în sala de examen cu ghiozdane, rucsacuri, genți, poșete sau alte obiecte similare. Acestea trebuie lăsate în spațiile special amenajate pentru păstrarea bunurilor personale. Refuzul de a respecta această obligație poate conduce la interzicerea participării la examen.

Regulamentul interzice introducerea oricăror materiale care ar putea facilita rezolvarea subiectelor. În această categorie intră manualele, dicționarele, culegerile, formularele, memoratoarele, notițele, rezumatele, ciornele și lucrările altor candidați. De asemenea, sunt interzise telefoanele mobile, căștile audio, dispozitivele inteligente și orice alte echipamente electronice care permit comunicarea sau accesul la internet. Înainte de începerea probei, profesorii asistenți prezintă regulile de desfășurare și solicită predarea tuturor obiectelor interzise, pentru a asigura condiții egale tuturor participanților.

Pe parcursul examenului, candidații nu au voie să comunice între ei sau cu persoane din afara centrului de examen, să copieze, să transmită ori să primească materiale care pot facilita fraudarea și nici să facă schimb de foi, ciorne sau alte documente. Nerespectarea acestor reguli este considerată tentativă de fraudă și atrage eliminarea imediată din examen, indiferent dacă materialele sau dispozitivele interzise au fost folosite.

În această situație, candidatul pierde dreptul de a participa la probele rămase, iar rezultatele obținute anterior, inclusiv cele de la evaluarea competențelor, sunt anulate. Totodată, acesta nu se va putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de bacalaureat.

Sursă: digi24.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

S-au stabilit meciurile din turul 3 al Cupei României. Oltul Curtișoara vs. CSM Slatina

Federația Română de Fotbal a anunțat vineri, 7 august, programul meciurilor din turul 3 preliminar al Cupei României, ediția 2026-2027.Turul 3...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img