Prognoza meteo până în 21 septembrie. Vara ne face o surpriză plăcută, toamna mai așteaptă

Îți recomandăm

Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne şi în luna septembrie mai ridicate decât cele specifice perioadei, în special în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, în restul teritoriului ele fiind apropiate de cele normale. Ploile vor fi deficitare, în special în vestul ţării, relatează stiripesurse.ro.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2006-2025. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Săptămâna 24-31 august

Temperatura medie a aerului va fi mai ridicată decât normalul climatologic al acestei săptămâni în regiunile vestice, uşor mai coborâtă în cele estice şi sud-estice şi în jurul mediilor în restul teritoriului.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi excedentare în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, deficitare în vestul şi nord-vestul ţării, iar în restul teritoriului se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Săptămâna 31 august – 7 septembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate în vestul, sud-vestul, nordul, centrul ţării, în timp ce în restul teritoriului regimul termic se va situa în limitele normale pentru acest interval.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sud-vestice, iar în restul ţării va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 7-14 septembrie

Mediile valorilor termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, în timp ce în restul teritoriului se vor situa în jurul mediilor multianuale.

Regimul pluviometric va fi în general deficitar pentru această săptămână în regiunile sudice, iar în restul teritoriului se va situa în jurul mediilor multianuale.

Săptămâna 14-21 septembrie

Temperatura medie a aerului va fi mai ridicată decât normalul climatologic al acestei perioade în cea mai mare parte a ţării.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, posibil uşor deficitar în vestul şi nord-vestul ţării.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Marius Aliman: ”Lucrările de renovare ale Căminului Cultural din Deveselu au fost finalizate„

Lucrările de renovare ale Căminului Cultural din Deveselu au ajuns la final. De acum înainte, căminul este pregătit să...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img