În zilele de 4 și 5 septembrie 2026, comuna Dobrosloveni devine loc de întâlnire pentru tradiție, folclor, oameni și voie bună, în cadrul Festivalului de Tradiții și Folclor „Plai de Romanați”.
Organizatorii promit un eveniment în care folclorul nu se limitează doar la spectacolul de pe scenă, ci se trăiește direct în rândul comunității. Publicul este așteptat în primul weekend din septembrie în zona Măicanu pentru a celebra legătura vie cu trecutul și tradițiile locale.
Cetățenii dornici să ia parte la ediția din acest an a festivalului vor avea parte de spectacole folclorice extraordinare, dar și de momente în care meșteșugarii tradiționali și tradițiile locale din localitate vor fi în centrul atenției.










