A fost străpunsă a doua galerie a tunelului Boița 1 de pe Autostrada Sibiu-Pitești

Îți recomandăm

A doua galerie, de 264 de metri, a tunelului Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti (A1) a fost străpunsă duminică, anunţă şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNAIR), Cristian Pistol.

„Autostrada Sibiu – Piteşti (A1), secţiunea 2: a fost străpunsă astăzi şi cea de-a doua galerie (264 m) a tunelului Boiţa 1! Practic, constructorii turci ai asocierii Mapa – Cengiz au finalizat străpungerea ambelor galerii ale tunelului Boiţa 1, după ce prima galerie (247 m) fusese străpunsă pe 20 iulie 2026”, afirmă Pistol. Urmează realizarea cămăşuielii interioare a celor două galerii ale acestui tunel, la care lucrările au ajuns acum la un stadiu fizic de 45,11%.   În şantier se lucrează la alte două tuneluri: Tunelul Balota (500 m): excavaţii şi cămăşuială exterioară; stadiul fizic a ajuns la 13,69%; Tunelul Robeşti (900 m) – ambele galerii au fost străpunse, iar stadiul fizic a ajuns la 39,48%. În prezent se execută hidroizolaţia şi căptuşeala interioară. Pe întregul şantier al Secţiunii 2 (Boiţa – Cornetu) sunt mobilizaţi 708 muncitori şi 162 de utilaje, iar stadiul fizic general este de aproximativ 16%. În lipsa Acordului de Mediu revizuit şi a Autorizaţiilor de Construire pe întregul şantier, constructorii pot derula doar aproximativ 45% din totalul lucrărilor prevăzute în contract. CNAIR a depus documentaţia necesară la ANMAP pe 12 august 2026. Din această cauză, activităţile sunt concentrate la tunelurile, viaductele, terasamentele şi lucrările de consolidare de pe sectoarele pentru care a fost emisă Autorizaţie de Construire, explică Pistol.

„Pe traseul Secţiunii 2 (31,33 km) se vor construi 7 tuneluri, prin tehnologia NATM (Noua Metodă Austriacă), care foloseşte rezistenţa naturală a masivului stâncos pentru susţinerea tunelului, prin torcretare, bulonare şi stabilizare”, precizează şeful CNAIR. Contractul, în valoare de 4,25 miliarde de lei (fără TVA), este finanţat prin Programul Transport.

sursa digi 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Adrenalina pescuitului din caiac cucerește Slatina

Pescarii de elită din întreaga țară își dau întâlnire în județul Olt pentru o competiție spectaculoasă în care fiecare...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img