Senatorul de Olt Robert Daniel Ghiță, coinițiator al unui proiect legislativ privind siguranța utilizatorilor de trotinete electrice. Inițiativa a primit votul Senatului

Îți recomandăm

Siguranța copiilor și a tuturor participanților la trafic reprezintă obiectivul unei inițiative legislative susținute de senatorul de Olt Robert Daniel Ghiță. Propunerea legislativă L425/2026, care prevede introducerea unor cursuri de legislație rutieră și conduită preventivă pentru utilizatorii trotinetelor electrice care nu dețin permis de conducere corespunzător, a primit vot favorabil în plenul Senatului României.

Potrivit informațiilor transmise de parlamentarul oltean, proiectul a fost adoptat de Senat cu 91 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 15 abțineri. Senatorul Robert Daniel Ghiță, coinițiator al propunerii legislative, consideră că educația rutieră trebuie să devină o prioritate, în condițiile în care trotinetele electrice sunt tot mai des întâlnite pe drumurile publice, inclusiv în rândul adolescenților. Parlamentarul atrage atenția asupra riscurilor la care se expun persoanele care utilizează aceste mijloace de transport fără să cunoască suficient regulile de circulație, dar și asupra pericolelor pentru pietoni și ceilalți participanți la trafic.

„Un copil care nu cunoaște regulile de circulație este un copil expus riscului. Un pieton care nu se simte în siguranță este un semnal că trebuie să acționăm”, a transmis senatorul Robert Daniel Ghiță.

Cursuri de legislație rutieră pentru utilizatorii trotinetelor electriceInițiativa legislativă urmărește introducerea obligativității parcurgerii unui curs de legislație rutieră și conduită preventivă pentru persoanele care utilizează trotinete electrice și nu dețin deja un permis de conducere corespunzător.

Scopul declarat al proiectului este prevenirea accidentelor, responsabilizarea utilizatorilor și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice. Totodată, senatorul de Olt subliniază necesitatea ca aceste cursuri să fie accesibile tuturor cetățenilor, indiferent de localitatea în care trăiesc, astfel încât persoanele din mediul rural sau din comunitățile mici să nu fie dezavantajate.

„Cred că rolul nostru, ca parlamentari, este să prevenim tragediile, nu să intervenim abia după ce ele se produc. Susțin această inițiativă și consider că, înainte ca obligațiile să intre în vigoare, trebuie să ne asigurăm că aceste cursuri sunt accesibile tuturor, inclusiv celor din mediul rural și din localitățile mici”, a declarat senatorul Robert Daniel Ghiță.

Robert Daniel Ghiță: „Siguranța unui copil valorează mai mult decât orice dispută politică!”

Parlamentarul oltean apreciază că votul exprimat în Senat reprezintă o etapă importantă în procesul legislativ și anunță că va continua să susțină proiectul în etapele următoare.

„Pentru mine, siguranța unui copil valorează mai mult decât orice dispută politică! Ca senator de Olt, voi continua să susțin inițiative care protejează viața, familia și siguranța cetățenilor”, a precizat Robert Daniel Ghiță. Adoptarea propunerii de către Senat nu înseamnă însă intrarea imediată în vigoare a noilor obligații. Proiectul trebuie să parcurgă și celelalte etape ale procedurii legislative, înainte ca eventualele modificări să devină aplicabile.

Prin această inițiativă, senatorul Robert Daniel Ghiță aduce în atenția Parlamentului necesitatea unei reglementări care să pună accent pe educația rutieră și prevenirea accidentelor, într-un context în care utilizarea trotinetelor electrice ridică noi provocări pentru siguranța circulației.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Tărâmul Dovlecilor se mută în comuna Dobrosloveni

În perioada 29 octombrie-1 noiembrie, comuna Dobrosloveni se va transforma într-un tărâm desprins din povești. Timp de patru zile...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img