Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR care prevede extinderea dreptului la concediu și indemnizație pentru persoanele care însoțesc pacienții oncologici adulți, astfel încât acestea să poată beneficia de acest sprijin și pentru investigații medicale, nu doar pentru intervenții chirurgicale și tratamente. Proiectul a fost votat de 106 dintre cei 107 senatori, potrivit inițiatorilor, și urmează să fie dezbătut de Camera Deputaților, for decizional, mai arată USR, într-un comunicat de presă. Inițiativa a fost depusă de deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu și urmărește modificarea Legii nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. În forma propusă, persoana care, la solicitarea pacientului și cu recomandarea medicului curant, îl însoțește pe acesta la investigații medicale, intervenții chirurgicale sau tratamente ar putea beneficia de concediu și indemnizație pentru îngrijirea unui pacient oncologic cu vârsta de peste 18 ani. USR: „Să-ți însoțești părinții la control fără să pierzi bani din salariu este normal” Inițiatorii susțin că legislația actuală nu acoperă toate situațiile în care pacienții oncologici au nevoie de sprijinul unei persoane apropiate. În prezent, concediul și indemnizația pot fi acordate pentru însoțirea unui pacient adult la intervenții chirurgicale și tratamente, însă proiectul urmărește extinderea acestui drept și la investigațiile medicale. „Oamenii au nevoie de o mână caldă pe holul spitalului, nu de uși închise și acte absurde. Să poți să-ți însoțești mama, tatăl sau soțul la un control medical fără să pierzi bani din salariu este un lucru normal”, a declarat deputatul USR Ovidiu Paraschivescu. Acesta a subliniat că pacienții oncologici au nevoie de sprijin pe parcursul întregului proces medical. „Nu putem aștepta ani de zile până când se vor construi noi spitale; pacienții oncologici au nevoie de sprijin acum”, a mai spus deputatul, mulțumindu-le senatorilor care au votat în favoarea proiectului. Deputatul USR Ciprian Rigman a afirmat că modificarea legislativă ar putea oferi un sprijin concret pacienților și familiilor acestora într-o perioadă dificilă. „Ceea ce pentru un om sănătos poate să nu pară mare lucru pentru un pacient oncologic și familia sa este un ajutor concret și binevenit, într-o perioadă dificilă, când orice mână întinsă face o mare diferență în bine”, a declarat Ciprian Rigman. El le-a mulțumit senatorilor pentru adoptarea proiectului fără voturi împotrivă și a subliniat că sprijinirea pacienților cu cancer ar trebui să depășească diferențele politice. Adrian Wiener: „Nimeni nu ar trebui să fie singur” Deputatul USR și medicul Adrian Wiener a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă pacienții oncologici în accesarea serviciilor medicale, de la programări și liste de așteptare până la investigații și documente necesare tratamentului. „Diagnosticul de cancer e o traumă. Încă sună a condamnare în România. Peste toate, un sistem de sănătate ca un hățiș; greu de navigat, cu liste de așteptare, programări și bilete de trimitere; investigații și documente medicale. Nimeni nu ar trebui să fie singur”, a afirmat Adrian Wiener. Potrivit acestuia, inițiativa legislativă ar urma să faciliteze parcursul pacienților prin sistemul medical și să le ofere un sprijin suplimentar. „Legea pe care am inițiat-o alături de colegii mei va ușura navigarea și va oferi un minim de suport pacienților. E vorba de respect și decență”, a mai declarat deputatul. Pacienții oncologici pot avea nevoie de investigații imagistice și de laborator, consultații interdisciplinare, monitorizări repetate și proceduri necesare stabilirii sau ajustării tratamentului. Aceste etape presupun uneori deplasări dificile, perioade lungi de așteptare și un efort emoțional important atât pentru pacient, cât și pentru familie. Inițiatorii susțin că extinderea dreptului la concediu și indemnizație ar elimina o inechitate din legislația actuală și ar permite aparținătorilor să ofere sprijin fără a suporta automat pierderi financiare atunci când își însoțesc rudele la investigații medicale.
sursa digi 24









