Oprescu:”Prioritatea noastră este să INVESTIM ÎN OLT”

Îți recomandăm

De două săptămâni am intrat în line dreaptă cu pregătirile pentru alegerile locale.

Anul acesta vom avea parte de o campanie electorală diferită din cauza contextului pandemic. Scrutinul a fost amânat din primăvară pentru acestă toamnă, iar candidații și staff-urile lor de campanie sunt pregătite pentru orice.

PSD Olt, prin vocea președintelui Organizației, Marius Oprescu, susține că vor respecta toate măsurile impuse pentru a nu pune sănătatea oamenilor în pericol și că vor face o campanie pozitivă, fără atacuri.

Oprescu susține că este adeptul unei campanii bazate pe proiecte concrete dar și realizabile.

“În 2020, ne aflăm într-un context dificil, în care prioritățile s-au schimbat și care nu ne mai permite să le vorbim cu ușurință oltenilor. Avem, însă, un calendar al alegerilor pe care Guvernul l-a stabilit, în plină pandemie și, pe care, trebuie să-l respectăm, pentru a demonstra că nu ne e frică de un sistem opresiv și avem cu ce să apărem în fața dumneavoastră, din punct de vedere administrativ. Pe tot parcursul acestei perioade electorale, vă vom prezenta o campanie pozitivă, curată și corectă, în care vom vorbi despre proiectele și planurile de viitor, pe care le vom realiza, alături de întreaga Echipă PSD Olt, pentru că prioritatea noastră permanentă a fost, este și va fi: să INVESTIM ÎN OLT”, a declarat Marius Oprescu, candidat PSD la șefia Consiliului Județean Olt.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Zonele din România unde vei putea observa eclipsa de Soare din 12 august

Eclipsa de Soare din 12 august va putea fi văzută ca o eclipsă parțială și din anumite zone din România. Observatorul...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img