Toţi parlamentarii ALDE au semnat şi susţin moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban

Îți recomandăm

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat depunerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban, pe care l-a calificat drept ”cel mai dezastruos Guvern pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani”.
Pe marginea acestui subiect, conducerea ALDE Olt a făcut următoarele precizări:
– Decizia de a depune moțiunea de cenzură este una firească, având în vedere dezastrul pe care PNL l-a produs în ultimele luni de zile.
– Toţi parlamentarii ALDE au semnat şi susţin moţiunea de cenzură.
– Ar fi foarte bine ca acestui Guvern să îi înceteze mandatul, având în vedere cele 9 luni de guvernare pe care le-am văzut până acum.
– În ultimele 9 luni de zile, PNL a fost mai preocupat să monopolizeze toate instituţiile statului, punând clienţi politici, punând rude, punând fini, punând finii finilor, toţi incapabilii de pe lume, cu intenţia clară de a câştiga alegerile cu orice preţ.
– În ceea ce înseamnă gestionarea crizei economice, vedem care este dezasztrul total care pândeşte economia românească. În trimestrul patru 2020 şi trimestrul 1 şi 2 din 2021 vor veni pe deplin consecinţele nefavorabile ale situaţieie economice care vor fi suportate de toţi românii.
– Incompetența echipei de guvernare, ezitările nepermise, incoerența actului decizional, măsuri controversate, incapacitatea de gestionare a unei situații de criză, eșecurile constante ale Guvernului PNL în aproape toate domeniile au depășit limita îngăduinței și pragul de răbdare.
– Așteptările românilor au fost înșelate, promisiunile și proiectele propuse au rămas un simplu exercițiu retoric, fără conținut și consecințe în plan concret, iar siguranța, sănătatea, educația, alte drepturi fundamentale ale cetățenilor au fost ignorate sau anulate prin adoptarea unor strategii neinspirate, care au generat haos și incertitudine în rândul populației.
– Această moțiune de cenzură este repercusiunea firească a tuturor deciziilor incoerente pe care conducerea PNL le-a adoptat în ultimele luni, fapte cunoscute, cu grave consecințe în toate domeniile sociale, economice, financiare, un lung șir de erori, din care reiau doar câteva aspecte.
– Românii au nevoie ACUM de soluții pertinente, de siguranța normalității, de lideri competenți și preocupați de viitorul și bunăstarea cetățenilor. Este momentul să punem punct improvizațiilor și scenariilor neinspirate, încercărilor nereușite, atitudinilor politicianiste și formelor fără fond.
– Soluţia despre care ALDE a mai vorbit este aceea a unui premier neutru şi care să formeze un Guvern de criză cu o singură misiune – organizarea corectă a alegerilor. Adică alegerile trebuie să fie un exerciţiu neîngrădit şi pe deplin democratic, nu organizat de PNL, care am văzut ce este capabil să folosească toate instituţiile şi pârghiile statului pentru a câştiga alegerile cu orice preţ.
– Ce face Guvernul Orban se apropie de ceea ce vedem astăzi în Belarus, cu Lukaşenko, este stilul de politică pe care este capabil să-l facă premierul Orban şi cu preşedintele Iohannis

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img