Polițiștii olteni au oprit în trafic un autocamion încărcat cu material lemnos. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii când, în urma verificărilor au reieșit la iveală o serie de ilegelități.
Autocamionul a fost oprit pe DN 64, în afara comunei Pleșoiu.
„Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Gura Râului, județul Sibiu, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, care transporta 44,09 metri cubi de bile rășinoase molid, a fost oprit pe DN 64, în afara localității Pleșoiu. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că există discordanțe între cantitatea precizată în avizul de însoțire și materialul lemnos existent faptic. Societatea comercială, al cărei material lemnos era transportat, a fost sancționată contravenţional, pentru încălcarea prevederilor Legii 171 din 2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 3.000 de lei”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Polițiștii au confiscat, totodată, cei 7,71 metri cubi material lemnos nespecificați în avizul de însoțire a mărfii și i-au predat Ocolului Silvic Slatina, în vederea valorificării.
Totodată, deținerea de materiale lemnoase fără documente care să ateste legalitatea provenienței acestora sau transportul materialelor lemnoase fără aviz de însoțire sau cu aviz de însoțire a cărui valabilitate a expirat, constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 3.000 la 10.000 lei, după caz, și reținerea materialelor lemnoase în vederea stabilirii provenienței și/sau confiscarea acestora.










