După ce ai răpit o femeie de 55 de ani , din Corabia, cei doi caracaleni, tată – 50 de ani și fiu – 31 de ani sunt cercetați în stare de libertate. Bărbatul de 50 de ani, de altfel fostul iubit al femeii, și băiatul acestuia au fost reținuți miercuri pentru fapta comisă. Procurorii Parchetului Corabia au dispus împotriva lor măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Actualul concubin al femeii, un bărbat de 56 de ani, din orașul Corabia a sunat pe 1 septembrie la 112 și a sesizat faptul că mai multe persoane au pătruns în locuință și au urcat-o pe concubina sa într-un autoturism de culoare albă, împotriva voinței acesteia, plecând într-o direcție necunoscută.
„Polițiștii din Corabia au acţionat cu celeritate și, cu sprijinul polițiștilor caracaleni, au găsit în municipiul Caracal autoturismul respectiv, în care au fost identificați patru bărbați, precum și concubina apelantului”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
În urma audierilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii corăbieni i-au reținut miercuri, pentru 24 de ore, pe cei doi, iar joi anchetatorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia nu au dispus împotriva lor măsura arestării preventive și plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile.










