Lipsa de comunicare dintre DSP și ISJ a dus la crearea unui haos. Medicii de familie s-au trezit în ultimele 24 de ore cu sute de părinți ce solicita eliberarea de avize medicale. Pentru unele clase se cer și câte trei avize.
Goana după aveze medicale a început încă de la începutul săptămânii, când pe grupurile de what s app ale părinţilor, diriginţii şi învăţătorii au anunţat că este nevoie de adeverinţe medicale pentru prima zi de şcoală.
Total depășiți de situația creată, medicii de familie au sesizat că nu mai fac față cererilor, deși au stat și peste program. Situația nu s-a liniștit nici după ce ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat că nu mai este nevoie de aceste adeverinţe.
Medicii sunt disperați și nu înțeleg ce fac medicii școlari. Unele avize pot fi eliberate și de aceștia, mai ales că elevii trec printr-un triaj epidemiologic.
”Al eliberat sute de avize. Unor li se cer și câte trei astfel de avize, deși nu sunt în clasele pregătitoare și I, sau a Va și a IXa . Mă întreb ce mai fac medicii școlari dacă noi facem și asta. Nu treci copii printr-un triaj epidemiologic”, a spus un medic de familie.
De cealaltă parte, reprezentanţii inspectoratului Şcolar Judeţean spun că li s-a transmis directorilor foarte clar că nu mai este nevoie de acest aviz. „Am transmis pe grupul directorilor, era de datoria lor să îşi anunţe colegii“, a declarat inspectorul şcolar-general al IŞJ Olt, Victor Iacobescu.










