Gheorghe Dincă a fost internat de mai multe ori la Psihiatrie

Îți recomandăm

gheorghe dinca criminal internatAvea probleme și din cauza alcoolului

 

Bărbatul acuzat de uciderea celor două fete în Caracal, Gheorghe Dincă, a fost internat de mai multe ori la Psihiatrie. Potrivit unor surse medicale, bărbatul suferea de mai multe tulburări de comportament, unele apărute în urma consumului de alcool.

Gheorghe Dincă a fost internat de mai multe ori la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Potrivit acestora, ultima internare a bărbatului a avut loc în aprilie 2010. Atunci, a fost internat pentru sindrom anxios depresiv, dar în spital medicii i-au pus ca diagnostic secundar „Tulburări mentale și de comportament datorate folosirii alcoolului”, sindron de dependență, sindrom amnezic și hepatită alcoolică.

Sursele citate au precizat că Gheorghe Dincă a fost internat de mai multe ori în spital, pentru tratamentul unor afecțiuni asemănătoare. „A stat de câteva ori în spital, timp de câteva zile, pentru tratament, apoi a primit tratament la domiciliu”, au mai spus sursele.

Gheorghe Dincă este cercetat de procurorii DIICOT pentru omor calificat, după ce, într-un butoi din locuința lui, au fost găsite oase calcinate și dinți de natură umană, dar și bijuterii pe care mama Alexandrei le-a recunoscut ca fiind ale fiicei sale. Probe au fost găsite și în mașina lui Dincă, acestea recunoscându-și, de altfel, fapta, au anunțat procurorii. (Mediafax)

{module GAdsense articol}

Articolul precedent
Articolul următor
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Slatina devine capitala voleiului pe plajă în Luna Olimpică, găzduind un turneu spectaculos la Clubul Nautic „Plaja Olt”

Clubul Nautic și de Agrement „Plaja Olt” găzduiește, în această perioadă, Turneul de Volei pe Nisip, un eveniment sportiv...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img