DECIZIE: Toate școlile din Olt vor fi închise

Îți recomandăm

După două săptămâni de la începerea școlii, în Olt, toate unitățile de învățământ intră în online.

În perioada 25-26 septembrie școlile și grădinițele vor fin închise, iar elevii vor participa online la cursuri

„Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secțiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, se suspendă începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv. Activitățile didactice vor fi desfășurate în sistem on-line, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerul Educației și Cercetării. Activitățile didactice se vor relua începând cu data de 30.09.2020 cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară”, se arată în decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Tânărul atacant Yanis Sorescu este noul transfer al echipei CSM Slatina

În vârstă de doar 18 ani, Yanis Sorescu se alătură echipei CSM Slatina după perioada petrecută la CS Mioveni...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img