Accident TRAGIC între o mașină și o autobetonieră: O tânără a murit și alta e rănită grav

Îți recomandăm

O  persoană a decedat, iar o a doua a fost transportată la spital cu multiple traumatisme în urma unui accident rutier produs, vineri, pe raza comunei Preuteşti, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre o autobetonieră şi autoturismul în care se aflau două tinere în vârstă de 21 de ani, respectiv 19 ani.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul cărora a ajuns un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Pentru tânăra în vârstă de 21 de ani s-a declarat decesul, iar cea de-a doua a fost transportată la spital conştientă, dar cu multiple traumatisme.

Sursa citată a precizat că şoferul autobetonierei nu a necesitat transportul la spital.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Urmează temperaturi mai ridicate decât normalul în următoarele patru săptămâni. Prognoza ANM până la jumătatea lunii septembrie

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în vestul şi sud-vestul ţării, în cea mai mare parte a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img