Jandarmii au donat sânge la Slatina

Îți recomandăm

Spitalele au nevoie de sânge însă, în aceste vremuri de pandemie, la centrele de transfuzii din toată țara vin tot mai puțini donatori.

În Slatina, jandarmii au fost cei care au dat un prim exemplu și au donat sânge. 
15 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au ales să salveze vieți prin organizarea unei campanii de donare la nivelul județului, în colaborare cu Centrul de Transfuzii Sanguine.

”Şi în anii precedenţi, oamenii legii s-au implicat în activităţi umanitare, astfel încât, la nivelul instituţiei, acest gest a devenit o tradiţie.
Prin aceste iniţiative dorim să sprijinim atragerea de noi donatori, lansând un îndemn pentru toţi membrii comunităţii să se alăture prin voluntariat în astfel de acţiuni umanitare, acordând un real ajutor persoanelor aflate în dificultate.” se arată într-un comunicat de presă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Serviciul de alimentare cu apă este oprit în satul Vulturești, pentru remedierea unei avarii

Reprezentanții Companiei de Apă Olt au anunțat că serviciul de alimentare cu apă este oprit, în acest moment, în...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img