Diploma de doctor a lui Darius Vâlcov, anulată

Îți recomandăm

Tribunalul Bucureşti a anulat diploma de doctor a lui Darius Vâlcov pentru plagiat, la cererea ASE. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, miercuri, cererea Academiei de Studii Economice din Bucureşti privind anularea diplomei de doctor a lui Darius Vâlcov, după ce CNATDCU a stabilit că 23% din teza de doctorat reprezintă preluare integrală sau parţială din alţi autori.

„Admite cererea. Dispune anularea diplomei de doctor seria F nr.0003384”, este soluția pe scurt a instanței.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul București- Secția a-II-a Contencios Administrativ și Fiscal.
Comisia de Etică şi Deontologie Profesională (CEDP) a Academiei de Studii Economice Bucureşti (ASE) a analizat, în octombrie 2019, sesizarea de suspiciune de plagiat pentru teza de doctorat a lui Darius Vâlcov.
Concluzia, potrivit raportului, a fost că teza cuprinde o proporţie ridicată de preluări de fragmente de text aparţinând altor autori, „de cele mai multe ori cu reformulări relativ minore (inversiuni de cuvinte, utilizări ale unor sinonime, trunchieri ale unor fraze, adăugiri de cuvinte)”.

Articolul precedent
Articolul următor
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Handbal: CSM Slatina vs. SCM Râmnicu Vâlcea sâmbătă, 16 mai, începând cu ora 17:30 la Sala LPS

Sâmbătă, 16 mai, echipa de handbal CSM Slatina va evolua în ultima reprezentație pe teren propriu din acest sezon,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img