Compania TMK ARTROM a atins un nou record; în Secția CPE (Cross-Piercing-Elongate) a fost realizat pragul de 1.000.000 de tone de țevi de oțel fără sudură.
„Acum aproape 13 ani, prin munca exemplară a tuturor celor implicați în proiect, am reușit în mai puțin de 1 an de la achiziționarea liniei de rulare și în 9 luni de la începerea lucrărilor de investiții, să începem producția în noul atelier. În acel moment, CPE WS a devenit al treilea atelier de producție din TMK-ARTROM, după atelierele ASSEL și COLD. Mai mult decât atât, am continuat dezvoltarea și am inaugurat atelierele de producție pentru componente și conducte auto pentru industria hidraulică (ACH) și Complexul de tratare termică”, se arată într-un comunicat al companiei.










