Klaus Iohannis a promulgat noua lege care permite autorităților să ridice mașinile parcate pe trotuare, spații verzi, zone pietonale.
Șoferii care parchează neregulamentar vor plăti atât amenda, cât și taxa de ridicare a mașinii.
Noul text completează o „scăpare” legislativă, deoarece în baza actualelor prevederi din Codul Rutier este permisă doar ridicarea mașinilor de pe drumurile publice, nu și a celor de pe domeniul public.
Astfel, o mașină parcată pe prima bandă de circulație putea fi ridicată, dar una lăsată pe trotuar, nu.
Situația se va schimba și legea promulgată de președinte urmează să intre în vigoare din weekend.










