Cinci răniți în urma unui accident rutier grav

Îți recomandăm

Echipaje de la Garda Stoenești și Detașamentul Caracal, cu două autospeciale complexe pentru intervenție și descarcerare, două echipaje SMURD, două autospeciale pentru primă intervenție și un container pentru căutare-salvare, dar și patru echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, au intervenit în comuna Dăneasa, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier.

În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani.

La sosirea echipajelor, autoturismul a fost găsit în afara carosabilului, iar doi pasageri, aflați pe bancheta din spate, au fost fost găsiți încarcerați, unul dintre aceștia fiind inconștient.

Pompierii au acționat, cu ajutorul accesoriilor specifice, pentru extragerea celor două victime încarcerate.

Toți cei cinci pacienți, printre care și doi minori, au fost asistați la locul evenimentului și transportați la UPU Slatina, politraumatizați prin accident rutier.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Vacanțe la prețuri mici: Cum recunoști ofertele reale și eviți capcanele din mediul online. Recomandările experților în turism

Ofertele de tip „zbor + cazare” la prețuri reduse circulă tot mai frecvent în mediul online, atrăgând interesul celor...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img