Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, afirmă că, dacă în sistemul sanitar se va aplica viitoarea lege care va interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, „sistemul medical va intra în colaps” în anumite regiuni unde se înregistrează un deficit de personal medical şi unde asistenţa de specialitate este asigurată de către medici pensionari. El anunţă că peste 1200 de medici pensionari lucrează în prezent în sistemul medical public, precizând că un memoriu a fost depus de către Colegiul Medicilor la mai multe instituţii cu rol de decizie în această privinţă.
„Nu suntem de acord cu aplicarea acestei legi în sănătate. Medicii pensionari susţin sistemul sanitar în zonele deşertificate. Avem judeţe în care medicii pensionari susţin aproape integral gărzile în spitale, precum şi în centre de permanenţă. Dacă aceşti medici vor fi demotivaţi financiar, sistemul medical va intra în colaps în anumite regiuni”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor într-o intervenţie telefonică sâmbătă, la Digi 24.
El a arătat că din totalul de 55.940 de medici cu aviz de liberă practică peste 13.000 de medici au peste 60 de ani şi foarte curând vor îndeplini condiţiile de pensioare. Totodată, 1.235 de medici cumulează pensia cu salariul.










