După ce în februarie guvernul Câțu a listat la bursa mai multe companii de stat, acum a început tranzacțiile cu activele statului.
Potrivit deputatului PSD, Marius Iancu, vânzarea minei de cupru Moldomin este făcută la un preț derizoriu.
”Liberalii și useriștii au abrogat legea prin care PSD a suspendat pentru doi ani, tranzacțiile cu activele statului și au început vânzarea lor la prețuri de nimic, în pandemie. Pentru Guvernul PNL-USR prioritară a fost, în această perioadă, vânzarea minei de cupru Moldomin, al doilea zăcământ de cupru din România, estimat la 1 miliard de euro. Compania Moldomin a intrat în faliment în timpul Guvernului Boc care a dorit încă de atunci privatizarea ei. Minereul de cupru este de importanță strategică pentru economia națională, iar la nivel mondial prețul cuprului a urcat la cea mai ridicată valoarea din ultimul deceniu. Si cu toate acestea, strategia Guvernului PNL-USR este să vândă! Pe listă se mai află și alte companii de stat, Hridroelectrica, CEC, Exim Bank, Tarom și bineînțeles, Portul Constanța. Și în timp ce distrug tot, manipularea lor continuă.Țineți minte ce declarau ieri, la votul împotriva legii pentru repatrierea rezervelor de aur, parlamentarii USR-PLUS – ” să nu aducem aurul în țara pentru că îl fură pesedistii”!Vedem acum, din păcate, interesele acestor găști care au confiscat România și o vând, la bucată, pe nimic!”, a declarat deputatul social-democrat










