Ludovic Orban:Uniunea Europeană înseamnă democrație

Îți recomandăm

Uniunea Europeană înseamnă democrație, înseamnă respectarea drepturilor omului, înseamnă domnia legii, înseamnă prosperitate economică, înseamnă dezvoltare, înseamnă respect față de ființa și demnitatea umană

Ludovic Orban, Președintele Camerei Deputaților: „Am participat, astăzi, la invitația Reprezentanței Comisiei Europene în România, la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Europei, la Monumentul părinților fondatori ai Uniunii Europene, de pe Insula Trandafilor, din Parcul Regele Mihai I.Ne bucurăm împreună pentru succesul proiectului european, pentru unitatea europeană și mai ales pentru faptul că Uniunea Europeană este cadrul care permite fiecărui cetățean să trăiască în condiții de respect și demnitate, să aibă șansa să reușească în viață.Uniunea Europeană înseamnă democrație, înseamnă respectarea drepturilor omului, înseamnă domnia legii, înseamnă prosperitate economică, înseamnă dezvoltare, înseamnă respect față de ființa și demnitatea umană.Într-o zi cu o asemenea semnificație istorică, ne dorim cu toții să atingem întregul nostru potențial la nivelul UE, să călătorim, să muncim, să învățăm într-o Europă încrezătoare, care reușește să-și apere un mod de viață pe care l-a consacrat.La mulți ani, Europa!”

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Ședință ordinară C.J. Olt, pe 31 august 2026

Consilierii județeni se întrunesc luni, 31 august, de la ora 11.00, în ședință ordinară. Pe agenda întâlnirii, figurează 15...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img