Sezonul căpușelor-11 olteni au ajuns la spital

Îți recomandăm

Primăvara ne îndeamnă să ieşim la iarbă verde. Însă o plimbare în natură aduce cu ea şi pericole. Este sezonul căpuşelor, iar o simplă înţepătură poate provoca afecţiuni grave, precum boala Lyme. Deja, în Olt, 11 de oameni au fost înţepaţi.

 Oltenii mușcați au ajuns deja pentru a primi îngrijiri medicale la spitalele din municipiile Slatina și Caracal.

Reprezentanții DSP fac recomandări populației pentru a preveni expunerea la căpușă, respectiv: să evite zonele cu iarbă și arbuști, păduri, în care expunerea la căpușe este foarte mare; în situația în care există acest risc de expunere, se recomandă purtarea unor haine deschise la culoare, pentru a face cât mai ușor vizibile insectele, inclusiv căpușele; se recomandă aplicarea de spray-uri împotriva insectelor; se recomandă verificarea atentă a hainelor, bagajelor și a corpului, la întoarcerea din drumeții; se recomandă verificarea și protejarea și a animalelor de companie cu produse recomandate de medicul veterinar, împotriva insectelor, inclusiv a căpușelor.

Creșterea numărului de îmbolnăviri  transmise prin căpușe este favorizată de schimbările climatice, respectiv fluctuații de temperatură și  precipitatii abundente, precum și vegetație.

Înțepătura de căpușe poate produce Borrelioza, o boală infecțioasă care are ca agent etiologic o spirochetă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Cum afli dacă ai datorii la ANAF sau la Primărie. Documentul oficial care arată dacă ai obligații fiscale de plată

Mulți români află că au datorii către stat abia în momentul în care solicită un document oficial, încearcă să...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img