ITM Olt, controale în timpul caniculei

Îți recomandăm

ITM Olt dă startul controalelor privind respectarea legislației în contextul în care temperaturile vor depăși 37 de grade Celsius:

”Având în vedere că în perioada imediat următoare sunt anunțate temperaturi caniculare, ce depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare pot fi echivalate cu acest nivel, Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt anunță angajatorii că au obligația, în conformitate cu prevederile OUG nr.99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, să asigure condițiile minime.” se arată într-un comunicat al ITM Olt.

 în timpul caniculei, firmele trebuie să asigure angajaților următoarele condiții:

A. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:

a) reducerea intensității şi ritmului activităţilor fizice;

b) asigurarea ventilației la locurile de muncă;

c) alternarea efortului dinamic cu cel static;

d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.

B. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:

a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri de persoană pe schimb;

b) asigurarea echipamentului individual de protecţie;

c) asigurarea de duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile sus menționate vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, următoarele măsuri:

a) reducerea duratei zilei de lucru;

b) eşalonarea pe doua perioade a zilei de lucru: pana la ora 11,00 şi după ora 17,00;

c) întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

Potrivit ITM Olt, nerespectarea prevederilor legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 la 2.500 lei.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Handbal: CSM Slatina termină sezonul 2025-2026 pe locul ȘASE în clasament

După 22 de meciuri disputate în noul sezon al Ligii Florilor, echipa de handbal CSM Slatina se poziționează pe locul...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img