Răzvan Cuc în inspecție pe Drumul Expres Craiova-Slatina-Pitești

Îți recomandăm

drumul expressssssMinistrul Transportului, Răzvan Cuc a  vizitat astăzi șantierul din apropiere de Balș. Acesta a vrut să se asigure că lucrările la Drumul Expres Craiova-Slatina-Pitești sunt în grafic.

‘Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, împreună cu Directorul General Regional al DRDP Craiova, Bogdan Bratu, au vizitat astăzi lucrările ce se desfășoară pe șantierul drumului expres Craiova-Pitești.
După cum se poate observa în imagini pe ambele loturi lucrările avansează și mobilizarea constructorilor este una bună’, au anințat reprezentanții DRDP Craiova, pe pagina de socializare.

La începutul lunii, CNAIR a anunțat proiectarea și execuția lucrărilor pentru construcția Drumului Expres Craiova – Pitești, Tronsonul 3, au fost scoase la licitație. Acesta face legătura între județele Olt și Argeș și va traversa județul nostru prin 6 localități.

În timp ce lucrările de la tronsonul II- loturile I și II cu variantele de ocolire ale Balșului și Slatinei (și care traversează localitățile Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Milcov și Slatina) au fost anunțate că vor începe în această perioadă, proiectul Drumului Expres Craiova- Pitești continuă cu desemnarea constructorului pentru tronsonul 3. Potrivit unui comunicat de presă, CNAIR SA a transmis în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP) anunţul de participare pentru procedura de atribuire a contractului „Proiectare și execuție „Drum Expres Craiova – Pitești” Tronsonul 3″.În anul 2021 ar trebui să se poată circula pe centurile de ocolire a Slatinei şi Balşului.
„Obiectul contractului este reprezentat de construcția a 31,75 km, având ca punct de început zona nodului rutier la DN 65 (Valea Mare), care intersectează DN 65 la km 57+720 și ajunge până la limita dintre județele Olt și Argeș la km 89+300. Durata contractului este de 96 luni din care 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție a lucrărilor. De asemenea, durata contractului de lucrări poate varia în funcție de perioada de garanție a lucrărilor ofertată de operatorul economic desemnat câstigător. Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru data de 08 noiembrie 2019. Valoarea estimată a contractului este de 999.410.536 lei fără TVA.”, anunță CNAIR.

Tronsonul 3 va trece prin județul Olt pe raza localităților Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași, Tătulești și Colonești.

{module GAdsense articol}

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Emilia Dorobanțu și soțul ei s-au despărțit după 10 ani de căsnicie 

Emilia Dorobanțu a anunțat că a divorțat de Cătălin Tutilescu, fiul fostului chestor din MAI, Marian Tutilerscu, după o căsnicie de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img