O fermă de porci din Negreni, orașul Scornicești, afectată de pesta porcină africană

Îți recomandăm

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt informează că  a fost confirmat un focar de pestă porcină africană la porcii dintr-o fermă din localitatea Negreni, oraș Scornicești, în baza buletinului de analiză emis în data de 27.08.2021 de IDSA București.

”În data de 28.08.2021, la Instituţia Prefectului s-a întrunit Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt (CLCB) şi a fost aprobat Planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane în exploatația comercială de porci din localitatea Negreni, oraș Scornicești, județul Olt, unde se va aplica măsura eliminării tuturor porcilor, respectiv un efectiv de aproximativ 31000 capete suine, în conformitate cu prevederile legislației sanitare veterinare în vigoare.” se arată într-un comunicat de presă.

Carcasele porcilor morți sau uciși și toate materialele din incinta exploatației vor fi distruse sub supraveghere oficială în conformitate cu prevederile legale .

Zona de protecție cuprinde următoarele localități: SCORNICEȘTI – NEGRENI, CHIȚEASCA, PISCANI, MĂRGINENI-SLOBOZIA . Include, de asemenea, FV 11 POTCOAVA și FV 8 SCORNICEȘTI. 

Delimitarea zonei de supraveghere pentru pestă porcină africană include localitățile: SCORNICEȘTI-ȘUICA, MOGOȘEȘTI, RUSCIORI, CONSTANTINEȘTI, TEIUȘ, BIRCII, BĂLȚAȚI, JITARU, MĂRGINENI-SLOBOZIA,MIHĂILEȘTI-POPEȘTI; POTCOAVA-POTCOAVA-FĂLCOENI,TRUFINEȘTI; OPTAȘI-MĂGURA; SÎRBII MĂGURA – VITĂNEȘTI; COLONEȘTI-GUEȘTI,MĂRUNȚEI,BĂTĂRENI,NĂVÎRGENI; TĂTULEȘTI; Include FV 10 OPTAȘI, FV 7 PRISEACA, FV 12 BALTENI și FV 9 TĂTULEȘTI.

De asemenea, sunt active, la acestă dată, șase focare de pestă porcină africană la porcii domestici din gospodăriile populației după cum urmează Topana – 1 focar, Leleasca – 1 focar, Cungrea – 2 focare, Verguleasa – 2 focare și 2 focare în două  exploatații comerciale de porci din localitățile Constantinești și Ipotești.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Izbiceni: Consultații oftalmologice gratuite pentru locuitorii 

Veste bună pentru locuitorii comunei Izbiceni. În perioada 26-29 Mai, în intervalul orar 9-14:00, în incinta sediului Primăriei Izbiceni,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img