Noul Cămin Cultural de la Pleșoiu este gata

Îți recomandăm

Să faci administrație în aceste vremuri este greu, cu toate acestea există primari care ambițioși din fire reușesc să răzbească și în vremuri de pandemie. Valeriu Măndescu, primarul comunei Pleșoiu a reușit să pună bazele unui Cămin Cultural nou în localitatea pe care o păstorește. Noua clădire are două nivele și o capacitate de 150 de locuri. Aceasta este amplasat în imediata apropiere a sediului de primărie.

„Este o investiție finanțată prin Compania Națională de Investiții. Este finalizată în proporție de 95%, vrem acum să montăm și sitemul video în interiorul și exteriorul clădirii după care suntem gata. Investiția este binevenită, în special pentru Ansamblul Mugurașii Oltului, cel care își desfășoară activitatea culturală la noi în comună. Copii, micii artiști și cei care le îndrumă pașii aveau nevoie de o asemenea investiție”, a precizat Valeriu Măndescu, primarul comunei Pleșoiu.

În fața noului cămin cultural autoritățile locale au în proiect o parcare nouă cu aproximativ 30 de locuri de parcare, dar și amenajarea unui mic părculeț cu băncuțe și chiar și o mică fântână arteziană. Aceasta nu este singura investiție în comună. Administrația locală este pe ultima sută de metri cu avizele pentru extinderea rețelei de gaze naturale. În total 26 de străzi vor beneficia de acest proiect. Tot în Pleșoiu, mai exact la intrare în satul Doba, primarul Măndescu intenționează să amenajeze o piață de legume modernă. Deocamdată aceasta este la stadiul de proiect, urmând să fie identificată sursa de finanțare.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Revoluție digitală la Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina: Echipamente de ultimă generație prin PNRR

Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” din Slatina face un pas decisiv către învățământul viitorului, anunțând recepția unor echipamente digitale performante...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img