În urmă cu un an au început lucrările de extindere a clădirii Grădiniței cu Program Prelungit Nr.8, în prezent, în cele două clase noi învață 50 de copii. Astăzi, edilul Emil Moț a inaugurat corpul extins al unității.
Municipalitatea a luat decizia de a mări suprafața unității deoarece în zonă solicitările pentru locurile la grădinița cu program prelungit au crescut foarte mult in ultimii ani.
‘În acest fel se rezolvă problema locurilor la grădiniță. Nu aveam bani să construim o grădiniță de la zero, așa că acesta a fost cea mai bună soluție. A ieșit o treabă bună. Clasele sunt spațioase, foarte frumoase și moderne. Este important ca cei mici să fie fericiți ’, a declarat edilul.
Valoare investiție a fost de 5 miliarde de lei vechi bani din bugetul local. La GPP Nr. 8 învață, în prezent 240 de copii, atât în program normal, cât și în prelungit.
{module GAdsense articol}










