Bărbat REȚINUT după ce a ameninţat prin WhatsApp doi procurori DNA

Îți recomandăm

Un bărbat a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de ultraj judiciar, după ce ar fi ameninţat prin WhatsApp doi procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa. El va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Judecătoria Constanţa a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că procurorul de caz a decis la data de 23 decembrie, reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 34 de ani pentru comiterea a două infracţiuni de ultraj judiciar.

“În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate s-a reţinut că, la data de 20.12.2021, în jurul orei 20.40, prin mesaje text trimise prin aplicaţia Whatsapp de pe numărul său de telefon, le-a adresat în mod direct ameninţări cu acte de violenţă şi cu alte fapte păgubitoare celor două persoane vătămate, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale acestora, în scop de intimidare şi răzbunare”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Procurorii au precizat că bărbatul nu are antecedente penale şi va fi prezentat, vineri, Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Coiful de la Coțofenești și două brățări dacice ajung astăzi în România, la 14 luni după jaful de la Muzeul Drents

Coiful de la Coțofenești și două brățări dacice, recuperate la 14 luni după ce au fost furate dintr-un muzeu...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img