Anul 2022 vine cu un buget mai consistent pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Potrivit ministrului Adrian Chesnoiu, agricultura a primit 24,6 miliarde de lei de la bugetul de stat.
În 2022 agricultura are la dispoziție o creștere de aproape 4% față de anul acesta.
”Mă bucur că am obținut o majorare substanțială, de peste 41%, a fondurilor pentru subvențiile acordate fermierilor. Astfel, cei care muncesc de dimineață până seara pentru a produce hrană de calitate vor beneficia de ajutorul de care au nevoie. Reluăm investițiile pentru reabilitarea Infrastructurii Principale de Irigații. Avem fonduri, atât pentru livrarea gratuită a apei până la stațiile de punere sub presiune, cât și pentru susținerea unei cote de până la 50% din costurile cu energia electrică utilizată pentru irigații.Am prevăzut fondurile necesare și pentru operaționalizarea programelor de susținere a crescătorilor de suine și de păsări, pentru reproducție și pentru relansarea programului Tomata, programe complet uitate în ultimii ani.Mă voi asigura că banii vor intra la timp în conturile beneficiarilor, indiferent că vorbim despre sprijinul oferit în zootehnie, în sectorul vegetal, în apicultură sau pentru stimularea angajării tinerilor în agricultură”, a declarat ministrul Agriculturii.










