Lucrările pe tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Slatina- Pitești se apropie de finalizare. În perioada aceasta se montează panourile fonoabsorbante la podul peste Olt.
Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești, în lungime de 40 de kilometri, ar urma să fie finalizat în al doilea trimestru al acestui an, conform celor mai recente estimări oficiale.
Cele două loturi ale tronsonului 2 sunt construite de grupul UMB și sunt realizate în proporție de circa 92,55% (lotul 1), respectiv 93,72% (lotul 2).
Panourile fonoabsorbante sunt amplasate în așa mod încât ”tunelul” creat să protejeze animelele și păsările din zonă.
Panourile au o înălţime de 2,5 metri și preiau zgomotul care ar putea tulbura liniştea păsărilor din zona. Râul Olt. Este cunoscut faptul că Oltul, de la Vâlcea şi până la văsarea în Dunăre, este arie naturală protejată „Sit Natura 2000 Valea Oltului Inferior“, acesta fiind motivul care a impus o astfel de soluţie tehnică.
„Se montează la această dată aceste panouri antifonice pentru a proteja eventualele păsări, animale, care sunt în această arie protejată. Este o măsură impusă de către Mediu, prin acordul de mediu. Panourile au 2,5 metri, sunt panouri uşoare care se montează pe structuri, respectiv poduri-pasaje, iar pentru celelalte zone sunt panouri din beton“, a declarat directorul Secţiei Drumuri Naţionale Olt, Adrian Motorga.










