Burse sociale pentru studenți în anul universitar 2026-2027: Cine poate beneficia și ce sumă se acordă lunar

Îți recomandăm

Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale de 925 de lei pe lună în anul universitar 2026-2027, cu finanțare din fonduri europene și din bugetul național. Universitățile vor organiza o nouă selecție, inclusiv pentru cei care au beneficiat de acest sprijin în 2025-2026. Persoanele interesate trebuie să se adreseze instituției la care sunt înmatriculate, potrivit calendarului și procedurii stabilite de aceasta. Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, continuă și în anul universitar 2026-2027 acordarea de burse sociale pentru studenții proveniți din medii și grupuri dezavantajate prin proiectul „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”. Burse sociale pentru studenți în anul universitar 2026-2027 Bursele de 925 de lei se acordă în cuantum integral, indiferent de numărul de zile cu activități didactice din luna respectivă. Numărul total de beneficiari va fi de peste 36.000 de studenți, cel puțin la nivelul anului universitar 2025-2026. Anunțul nu precizează însă numărul lunilor pentru care se va face plata în anul universitar 2026-2027. Pe lângă sprijinul financiar, beneficiarii vor avea acces la măsuri complementare de sprijin, precum webinare și workshopuri online, pe teme relevante pentru parcursul universitar: gestionarea timpului, gestionarea stresului academic, dezvoltarea competențelor de învățare și altele. Cine poate beneficia de sprijin financiar Pot primi bursă socială prin proiect studenții care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani la data înscrierii în grupul țintă al proiectului; sunt înmatriculați la un program de studii de licență sau de masterat; urmează forma de învățământ cu frecvență; studiază pe un loc finanțat de la bugetul de stat; sunt înmatriculați într-o instituție de învățământ superior civilă de stat, selectată pentru acordarea burselor sociale în proiect. Selecția revine universităților, care aplică atât criteriile generale de acordare a burselor, aprobate prin Ordinul ministrului educației nr. 6.463/2023, cu modificările și completările ulterioare, cât și metodologiile proprii. Îndeplinirea condițiilor privind vârsta și forma de studiu nu asigură, prin ea însăși, obținerea bursei sociale. Pentru studenții care au beneficiat de bursă în anul anterior, continuarea programului nu înseamnă prelungirea automată a sprijinului. Aceștia vor intra într-o nouă procedură de selecție pentru anul universitar 2026-2027 și trebuie să se adreseze universității la care sunt înmatriculați, potrivit calendarului și procedurii stabilite de aceasta.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) a rămas fără conducere după ce secretarul de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img