”România prezintă, fără dar și poate, siguranța alimentelor”, acestea sunt sigurările date de un parlamentar din Olt.
Senatorul Siminica Mirea dă asigurări că șara nostră are grâu atât pentru populație, cât și pentru export. ”Țara noastră nu se află în situația țărilor precum Serbia, Bulgaria sau Ungaria, care au fost nevoite să restricționeze exporturile de cereale din cauza unui deficit de producție. Astfel, România produce suficient de mult pentru a satisface consumul intern. Fiind capabilă de a se susține singură din punct de vedre alimentar, nu se impune nicio măsură de restricționare”, a declarat Mirea.
Totodată, acesta a subliniat faptul că rezervele de stat vor fi refăcute.
”Spre exemplu, grâul care asigură produse de panificație, țara noastră are capacitatea de a produce până la 11 milioane de tone, în timp ce consumul intern este de doar 4,3 milioane de tone. Rezervele de stat au fost completate, la cererea ministrului PSD, înainte de conflictul din Ucraina. Astfel, deținem resursele interne necesare pentru a completa sau suplimenta, după caz, aceste rezerve, în funcție de evoluția evenimentelor” , a completat demnitarul.










