Accident grav între localităţile Vlădila și Deveselu

Îți recomandăm

Un accident grav a avut loc în această dimineaţă, pe DN 54, între localitățile Vlădila și Deveselu. În nefericitul eveniment au fost implicate două autoturisme, iar trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale:

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, pe Drumul Național 54, între localitățile Vlădila și Deveselu, au fost implicate două autoturisme, care, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi intrat în coliziune frontală.

Într-un autoturism se afla doar șoferul, respectiv un bărbat, în vârstă de 49 de ani, iar în celălalt se aflau conducătorul auto, respectiv un tânăr, în vârstă de 18 ani și un minor, în vârstă de 17 ani.

În urma coliziunii, cele 3 persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Municipal Caracal.

Conducătorii auto nu au putut fi testați cu aparatul etilotest, acestora fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Ionuţ Vasiloica, purtător de cuvânt al IPJ Olt. 

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Buget de investiții de 52,7 milioane de euro pentru Olt în 2026: infrastructura rutieră domină alocările

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul de investiții pentru anul 2026, în valoare totală de 52,7 milioane de euro,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img