Bode: Convocăm Congresul pentru un nou președinte PNL pe 10 aprilie. BPN va numi un președinte interimar

Îți recomandăm

„Mâine avem Consiliu Naţional extraordinar, ocazie cu care vom convoca Congresul Extraordinar al PNL pentru data de 10 aprilie. (…) Astăzi, când vorbim, sunt 44 de filiale care îşi doresc acelaşi lucru, convocarea Consiliului Naţional, lucru care s-a şi întâmplat, pentru duminică, 3 aprilie, cu un singur punct pe ordinea de zi: organizarea Congresului pentru data de 10 aprilie. Împreună cu o majoritate covârşitoare, de 44 de filiale din 49, vom merge, sunt convins, în aceeaşi direcţie”, a precizat Bode.

Acesta a adăugat că Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL va numi, duminică, un preşedinte interimar al partidului, urmând ca la Congres să fie ales un nou preşedinte.

„Îmi doresc un leadership adevărat, orientat spre viitor, într-un context intern şi internaţional extrem, extrem de complicat. Îmi doresc o soluţie responsabilă, nu una superfluă, în aceste vremuri tulburi, pe care le traversăm cu toţi. Într-un cuvânt, îmi doresc moderaţie, îmi doresc echilibru, nu pariuri riscante”, a conchis Lucian Bode.

Pe lângă Cîțu, și Dan Vîlceanu, un apropiat al acestuia, a demisionat din funcția de secretar general PNL și din cea de ministru al investițiilor și proiectelor europene.

Totuși, Florin Cîțu spune că nu-și va da demisia și din funcția de președinte al Senatului: „Acolo sunt alte discuții. Nimeni nu mi-a cerut demisia din funcție”.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Alertă hidrologică – Risc de inundații în 22 de județe în următoarele 24 de ore

Hidrologii au actualizat avertizarea de inundaţii, fiind emis Cod galben pentru râuri din 22 de judeţe, până duminică la prânz....
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img