Vești bune pentru România, dar și pentru restul statelor membre Uniunii Europene. Oamenii vor beneficia de un nou tip de pensie, iar totul a fost deja aprobat la nivel european. Ce sume vor fi oferite?
O nouă formă de pensie va fi la dispoziția românilor, după ce forurile de conducere ale Uniunii Europene au adoptat actul normative care consfințește înființarea PEPP, prima pensie paneuropeană.
ADVERTISING
Produsul Paneuropean de Pensii Personale (PEPP) vine în completarea celor patru forme de pensii disponibile deja în România, adică pensia de stat (Pilon I), pensia obligatorie administrate privat (pilon II), pensiile facultative (Pilon III) și, mai recent, pensiile ocupaționale.
De pe 22 martie 2022, a intrat în vigoare Regulamentul UE 2019/1238 privind Produsul Paneuropean de Pensii Personale (PEPP), reprezentând actul de naştere al unei noi pensii. Acesta este pus la dispoziţia cetăţenilor europeni.










