Siminica Mirea, mesaj de Ziua Europei

Îți recomandăm

La data de 9 mai, este sărbătorită Ziua Europei, un eveniment cu o deosebită semnificație simbolică pentru istoria României și a Europei. Cu acest prilej, senatorul de Olt, Siminica Mirea, a transmis următorul mesaj:
“Încă de la început, la baza procesului de fondare a Uniunii Europene, a stat obiectivul încetării războaielor, care au provocat consecințe grave în secolul trecut.

Astfel, ținând cont de contextul actual la nivel global și, mai ales, la nivelul granițelor României, ziua de astăzi prezintă o dovadă suplimentară, care denotă importanța capitală pe care o are apartenența țării noastre la UE și NATO.

Cu ocazia acestei zile trebuie să admitem și, mai ales, să transmitem mesajul clar împotriva ideologiilor care contestă avantajele acestei apartenențe. În lipsa acesteia, am prezenta o relevanță aproape nulă.

În acest sens, este necesar un plan de acțiune comun, cu caracter strategic, care să traseze direcții clare, acționațe pe o singură traiectorie, și anume cea a Uniunii Europene.” a transmis Mirea.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Handbal: CSM Slatina termină sezonul 2025-2026 pe locul ȘASE în clasament

După 22 de meciuri disputate în noul sezon al Ligii Florilor, echipa de handbal CSM Slatina se poziționează pe locul...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img