Un al doilea incident electoral a fost semnalat oamenilor legii de către o femeie în vârstă de 34 ani, membră în biroul electoral al unei secţii de votare din Balş, ce a acuzat că un cetăţean care a votat pe liste suplimentare a ameninţat-o.
Ioana Olaru, reprezentanta PNL în biroul electoral al Secţiei de votare nr. 70 din Balş, acuză că un bărbat din Slatina, care ar fi participat, potrivit spuselor femeii, la campania electorală din Balş, în calitate de membru al echipei preşedintelui PSD Balş, Cătălin Rotea ar fi ameninta-o.
„Un domn pe nume Truică Liviu Robert, însoţit de domnul Rotea Cătălin, m-a ameninţat în secţia de votare, spunându-mi că are o problemă cu mine şi încă una mare şi arătând către organele genitale că vrea să-mi arate cât de mare o are. Domnul este din Slatina, a venit la secţia nr. 70 Balş şi a votat pe suplimentare. A intrat, m-a bârfit cu ei, s-a uitat foarte fix şi urât la mine, m-a întrebat de ce sunt aşa şi mi-a spus că are o problemă, una foarte mare. L-am întrebat cât de mare şi mi-a arătat către organele genitale şi m-a întrebat dacă vreau să-mi arate cât de mare e problema, că-mi arată“, a declarat femeia.
Femeia a sunat la 112 .
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grogorescu, a confirmat că femeia a sesizat poliţia, precizând că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ameninţare.
{module GAdsense articol}










