Prelungirea perioadei de valorificare a producției din Programul Tomata, supusă dezbaterii publice

Îți recomandăm

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a elaborat un proiect de act normativ prin care propune prelungirea perioadei de valorificare a producțiilor realizate prin „Programul Tomata”. Astfel, noul termen ar deveni 1 iulie, în loc de 10 iunie, cum fusese prevăzut inițial.

„Sunt în permanent dialog cu fermierii și din discuțiile pe care le-am purtat în ultima perioadă cu legumicultorii înscriși în Programul Tomata am înțeles dificultățile pe care aceștia le întâmpină în obținerea producției. Pentru că primăvara anului 2022 s-a dovedit una atipică, în care perioadele de temperaturi scăzute s-au prelungit, iar costurile de producție au fost mari, în contextul exploziei prețurilor la energie electrică și gaze naturale, am decis să prelungim termenul de valorificare pentru legumele în spații protejate pe care fermierii români le cultivă cu multă trudă”, a declarat ministrul Adrian CHESNOIU. 

De asemenea, prin actul normativ propus se modifică și termenul pentru depunerea documentelor justificative pentru ciclul I de producție, acesta urmând a fi data de 30 august inclusiv, față de 30 iunie, cum era stabilit inițial.  

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Gigel Știrbu: „PSD spune că este în opoziție, dar adevărata putere se vede în instituțiile statului”

Deputatul PNL de Olt, Gigel Știrbu, susține că declarațiile liderilor PSD privind trecerea partidului în opoziție nu sunt confirmate...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img