Incendiu în spital. Doi pacienți au fost răniți 

Îți recomandăm

Un incendiu a izbucnit într-un salon al Secției de Pneumologie al Spitalului Orășenesc Aleșd, județul Bihor. Doi pacienți au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Bihor, incendiul a izbucnit la puțin timp după miezul nopții și a fost stins rapid, în aproximativ 15 minute.

„Din salonul afectat de incendiu, personalul spitalului a evacuat doi pacienți, alte cinci persoane autoevacuându-se în momentul producerii evenimentului”, potrivit ISU Bihor.

Doi pacienți au avut nevoie de îngrijiri medicale, unul suferind arsuri la gambă, iar celălalt fiind intoxicat cu fum.

Victimele au fost transportate la UPU Oradea.

Deocamdată nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiului. În urma producerii evenimentului, un pat și o saltea au fost avariate.

Sursă: digi24.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

A murit legendarul Antonio Rattin, unul dintre cei mai mari mijlocaşi argentinieni

Antonio Rattin, unul dintre cei mai mari mijlocaşi argentinieni, care a jucat la Cupele Mondiale din 1962 şi 1966 şi şi-a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img