Olt: Zeci de amenzi din doar 72 de ore

Îți recomandăm

Week-end-ul acesta polițiștii olteni au acționat, în sistem integrat, pe drumurile publice din județul Olt, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea conducătorilor auto care încalcă normele privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul activităților, au fost aplicate 619 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei.

Pentru abaterile constatate, au fost reținute 45 de permise de conducere, dintre care 25 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 8 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și 12 pentru alte abateri.

De asemenea, au mai fost reținute 21 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.

Totodată, au fost constatate 5 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care trei pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, una pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și una pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

”Polițiștii au depistat pe strada Profesor Alexe Marin, din municipiul Slatina, un tânăr, de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism, având autorizația de circulație provizorie expirată.Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. De asemene pe 3 iulie, în jurul orei 08:00, polițiștii Poliției Municipiului Slatina au depistat pe strada Crișan, din municipiul Slatina, un bărbat, de 33 ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Handbal: CSM Slatina câștigă meciul cu CS Minaur Baia Mare, scor 27-20

Echipa de handbal, CSM Slatina, învinge fără drept de apel formația CS Minaur Baia Mare, scor 27-20, după un...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img