POLIȚIȘTII OLTENI PARTICIPĂ LA CURSURI DE PRIM AJUTOR

Îți recomandăm

Începând de luna aceasta polițiștii se întorc la cursuri. Prin Serviciul de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a debutat prima serie de cursuri de prim ajutor adresate polițiștilor din Olt, organizate în colaborare cu personalul S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt.

Viața unei persoane aflate în pericol, ca urmare a producerii unor accidente ce provoacă vătămări corporale, depinde, de multe ori, de momentul acordării primului ajutor și priceperea celui care intervine primul la fața locului.

Pregătirea polițiștilor în domeniul intervenției reprezintă o prioritate instituțională, sens în care, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, prin structura de pregătire profesională, începând de ieri 7 septembrie 2022 sunt organizate periodic, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, sesiuni de instruire pe linia acordării primului ajutor de bază, care se adresează, cu prioritate, polițiștilor ce acționează în segmentul stradal (ordine publică, poliție rutieră, poliție transporturi etc.).

Rațiunea organizării unor astfel de activități rezidă din faptul că, de cele mai multe ori, primii ajunși la fața locului, în cazul producerii unor evenimente din care au rezultat victime, sunt polițiștii de ordine publică, rutieră sau transporturi care se pot afla în situația de a acorda prim-ajutor persoanelor rănite, înaintea personalului specializat, cunoștințele de bază în acest domeniu fiind esențiale pentru salvarea vieților omenești.

Potrivit IPJ Olt activitățile sunt desfășurate în baza unui calendar stabilit de comun acord între Inspectoratul de Poliție Județean Olt și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt.

Obiectivele principale ale acestor cursuri constau, atât în dobândirea deprinderilor pentru aplicarea diferitelor tehnici și manevre de acordare a primului ajutor fără echipamente, cât și în formarea deprinderilor de utilizare a defibrilatoarelor semiautomate care sunt sau vor fi amplasate în spațiile publice.

Activitățile fac parte dintr-un program național de pregătire a personalului Ministerului Afacerilor Interne, beneficiari fiind toți polițiștii, indiferent de structurile din care fac parte.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

De ce nu a putut lua fostul ministru al Sănătății Alexandru Rafila o decizie privind vaccinurile Pfizer: Nu puteam alege, din 3 motive

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, la Digi24, că nu a putut accepta varianta prin care...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img