Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.
Pentru a ne bucura pe deplin de fiecare zi a anului, ne lăsăm inspiraţi şi de unul dintre celebrele dialoguri ale îndrăgitelor personaje ale lumii de basm create de scriitorul britanic A.A. Milne în urmă cu puţin peste un secol, în cartea sa pentru copii „Winnie-the-Pooh”: „- What day is it?, asked Pooh. – It’s today, squeaked Piglet. – My favorite day, said Pooh” (” – Ce zi este?, întrebă Pooh. – Este astăzi, guiţă Piglet. – Ziua mea favorită, spuse Pooh”).
Aşadar, ziua de astăzi, cu unele dintre sărbătorile ei, ar putea fi ziua preferată a multora dintre noi.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
„Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”
„Non-violenţa este cea mai mare forţă aflată la dispoziţia omenirii, mai puternică decât orice armă de distrugere”, spunea Mahatma Gandhi (1869-1948), avocat, om politic, activist social, scriitor, conducător de marcă al mişcării pentru independenţă din India, unul dintre cei mai mari militanţi pentru pace din lume şi iniţiatorul conceptului de rezistenţă prin non-violenţă, care a inspirat înfiinţarea, de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), prin Rezoluţia 61/271, la 15 iunie 2007, a Zilei internaţionale a non-violenţei (#DayofNonViolence), marcată anual, la 2 octombrie.
Această zi – data naşterii lui Gandhi – reprezintă o ocazie pentru a „disemina mesajul nonviolenţei, inclusiv prin educaţie şi prin sensibilizarea opiniei publice”. Rezoluţia reafirmă „relevanţa universală a principiului nonviolenţei” precum şi dorinţa „de a asigura o cultură a păcii, toleranţei, înţelegerii şi nonviolenţei”, se arată pe site-ul www.un.org.
Adunarea Generală a ONU a luat decizia marcării Zilei internaţionale a nonviolenţei „având în vedere că nonviolenţa, toleranţa, respectul deplin pentru toate drepturile omului şi libertăţile fundamentale pentru toţi, democraţia, dezvoltarea, înţelegerea reciprocă şi respectul pentru diversitate sunt interconectate şi se consolidează reciproc”, reafirmând totodată relevanţa universală a principiului nonviolenţei şi dorind să asigure o cultură a păcii, toleranţei, înţelegerii şi nonviolenţei.
„Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” este unul dintre citatele celebre care aparţin lui Mahatma Gandhi, o sursă de inspiraţie pentru mişcările nonviolente în vederea obţinerii de drepturi civile şi schimbări sociale din întreaga lume. Cunoscut pentru doctrina sa care presupunea proteste paşnice pentru a determina progresul politic şi social, Gandhi a rămas angajat, de-a lungul vieţii sale, în credinţa sa în nonviolenţă chiar şi în condiţii opresive şi în faţa unor provocări aparent insurmontabile, se mai arată pe site-ul amintit.
O voce pentru animale
În fiecare an, la 2 octombrie, este marcată Ziua mondială a animalelor de fermă (#FarmAnimalsDay), înfiinţată în memoria lui Mahatma Gandhi, care spunea: „Măreţia unei naţiuni şi progresul ei moral pot fi măsurate prin felul în care sunt tratate animalele sale”.
Gandhi, vegetarian crescut într-o familie de vegetarieni, a militat, pe lângă pace, şi pentru respectarea tuturor animalelor. Această zi a fost creată pentru a atrage atenţia asupra condiţiilor grele, de multe ori inumane, şi a suferinţei îndurate de vieţuitoarele din crescătorii, conform daysoftheyear.com.
Înfiinţată în 1983, această zi este dedicată expunerii suferinţei îndurate de un număr uriaş de animale simţitoare, crescute şi sacrificate în întreaga lume exclusiv pentru hrana şi folosul oamenilor. În fiecare an, peste 65 de miliarde de animale, potrivit britannica.com, sunt exploatate şi/sau ucise pentru a produce carne, ouă şi lactate. Cele mai multe dintre aceste vieţuitoare sunt ţinute captive în ferme industriale, unde sunt crescute forţat pentru a produce mai mult şi mai repede şi unde îşi găsesc sfârşitul.
Pentru a creşte gradul de conştientizare asupra acestei cauze, activişti pentru drepturile animalelor din întreaga lume participă în această zi, în mai multe moduri, la diverse acţiuni, inclusiv prin distribuirea de pliante, marşuri, proteste şi întâlniri tematice, conform thehumaneleague.org.
sursa AGERPRES










