Guvernul investește 13 miliarde de euro în modernizarea infrastructurii de energie

Îți recomandăm

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că implementarea proiectelor finanţate prin Fondul de modernizare destinat dezvoltării şi modernizării infrastructurii energetice naţionale reprezintă un obiectiv important al Guvernului în vederea realizării independenţei energetice a ţării noastre.

Şeful Executivului a participat, luni, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a unor contracte finanţate din Fondul pentru modernizare destinate dezvoltării şi modernizării infrastructurii energetice naţionale. „Este un demers pe care îl vom continua, ţinând cont de măsurile care au fost luate la nivelul Guvernului, astfel încât să putem să întreprindem toate demersurile, astfel încât să realizăm dezvoltarea, atât a sistemelor de producere a energiei electrice, cât şi a infrastructurii sistemului energetic, astfel încât să putem să ne atingem obiectivul de a realiza independenţa energetică. Fondul de modernizare, în valoare de 13 miliarde de euro, este o sursă pe care trebuie să o valorificăm. Şi, în acest moment, dincolo de măsurile pe care le-am luat, astfel încât să putem să protejăm cetăţenii şi economia, este foarte important să punem în valoare şi să punem la treabă banii pe care-i avem în Fondul de modernizare, astfel încât să putem să modernizăm şi să dezvoltăm sistemul energetic actual”, a declarat Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img