Un bărbat a murit în Cimitirul Strehareți

Îți recomandăm

În această dimineață, un bărbat în vârstă de 66 de ani, a murit în Cimitirul Strehareți din Slatina după ce a căzut de pe o scară.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina și un echipaj SMURD, în vederea acordării primului-ajutor.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce efectua lucrări de reabilitare a unui monument funerar, ar fi căzut de pe o scară.

În urma evenimentului, bărbatul a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului.”” transmite IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Urmează temperaturi mai ridicate decât normalul în următoarele patru săptămâni. Prognoza ANM până la jumătatea lunii septembrie

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în vestul şi sud-vestul ţării, în cea mai mare parte a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img