Un cutremur de 5,4 grade pe scara Richter a fost înregistrat în România, joi dimineață, la 06:50, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică a Pământului. Seismul nu a produs pagube, nu au fost înregistrate apeluri la 112 și nu au existat victime, a transmis Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a sfătuit populația, joi dimineață, la Digi 24, ce să facă în caz de cutremur:
„În primul rând, nu ieşiţi din apartament pe scări, nu folosiţi lifturile, mergeţi şi adăpostiţi-vă sub o masă, sub o grindă. Să ştiţi exact care sunt zonele mai tari, unde sunt grinzile şi să staţi acolo în timpul cutremurului. Acesta este sfatul pe care putem să îl dăm. Cel mai important este: fără panică. Iar un alt aspect foarte important: să nu dea toată lumea telefoane pentru că poate să îi blocheze inclusiv pe cei care au nevoie de servicii de urgenţă, dacă sunt efecte, şi să blocheze serviciile de urgenţă. Şi să nu plecaţi cu maşinile pe drumuri, dacă este cu impact, pentru că puteţi bloca serviciile de urgenţă şi intervenţia. Şi, am mai spus-o, toţi să avem în casă provizii măcar pentru 72 de ore: apă, medicamente, radio pe baterie”, a transmis Raed Arafat.










